Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CU ONESTITATE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CU ONESTITATE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru CU ONESTITATE.

Ion Luca Caragiale - Plagiatul Zola-Bibescu

... vreo greșală de amănunt în acest roman?â€� Ține-te, apoi, o cascadă, o furtună întreagă de denunțări: inexactități, greșeli imposibile, vocabular tehnic pocit șcl. Cu ocazia aceasta, însă, câțiva din acei ce căutau cu de-amănuntul în La DĂ©bâcle elemente pentru a răspunde sfidării prea îndrăznețe a lui Zola mai dau peste altceva și ... un document impersonal, o caldă lucrare originală, drept un rece raport anonim, și, astfel, se crezuse în dreptul său a o forfeca pagină cu pagină și a o turna ca aparat documental în romanul său. Dacă Zola s-ar fi mărginit a întrebuința opera prințului ... le-a transpus într-o deosebită ordine, presărând printre ele câte o propozitie a sa, care în genere se potrivește foarte puțin cu întregul pe care-l plagiază. Deși Zola nu a avut un proces în fața justiției, cum prea ușor se putea să-l aibă ... a scris asupra mișcării corpului 7 o operă de o extremă însemnătate, de care m-am servit mult... Mi s-a imputat cu ...

 

George Topîrceanu - Pe un volum de Eminescu

... să surprindă tainele acestui artist incomparabil. * Despărțind ad-hoc forma de fond, observăm că la unii poeți de ieri și de astăzi expresia formală întrece cu mult conținutul sufletesc. Poetul are mania de a spune totul cât mai pe departe, cu ocol, cu diplomație parcă... E un labirint de întorsături precaute în care uneori te pierzi definitiv. Trebuie să dai cuvintele la o parte cu lopata, ca să descoperi o idee liliputană, care de obicei nu merită osteneala: Nu vezi tu că-n înțelesul cel zadarnic și cuminte, Care tremură ... El încearcă să ne sugereze un fond care nu există, sau care se reduce la infinitul mic până la proporții atât de microscopice, încât dispare cu totul. Pe un nor de ametiste luna grea, halucinantă, Monoclează orizontul cu tergiversări de plantă. Voluptatea sepulcrală distilează-n mine seva Vesperalelor litanii, templele lui Saki-deva, Conturează nostalgia de fenol și de mister Și-mi pătrunde ... spectacol amuzant pentru cititor! Închipuiți-vă un om exasperat că s-a născut cu o figură de lacheu; în loc să se resemneze cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici literare

... probă vă voi da și un alt esemplu: Era pe atunci, în Francia, un poet, nici prea-prea, nici foarte-foarte, anume Lamartine, care voia cu orice preț să treacă de geniu. El moare după ce dotează literatura țărei lui cu nenumărate volumini. Patria îl glorifică. Universul îl admiră. Pentru nenorocirea lui însă, iată că cetatea Bucureștii, geloasă de gloria francesului, scoate la lumină pe Aamsky ... ce se datorează geniului, reproduc scrierea cu inovațiunile de ortografie și punctuare ce autorul voiește a introduce în literatură; căutați de vă obicinuiți cu dânsele, căci poate, pe venitor, vă voi face plăcerea a vă mai da și alte producțiuni d-ale geniului din Pitești. Iată d ... spus că este ieșit din sărite, că-i lipsește ceva, că pare a fi capiu; și toate astea, pentru ce? pentru că umblă cu gâtul cam strâmb și privește cu ochii jumătate închiși, clipindu-i cam prea des. Ce calomnii! Auziți cum cutează profanii să vorbească de autorul meu de predilecțiune?! Nu aibi teamă, favoritul ... ce ai adus pentru progresul Almanchului în România, să se vadă, săpate în litere de aur, cele douăsprezece semne ale Zodiacului împărțite pe anotimpuri, împreună ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... gazetarul mai are ușa deschisă la toate repetițiile teatrului, precum și liberă trecere printre culise și pe scenă, unde se poate găsi foarte de aproape cu multe ademeniri. Mai pune la urmă că, îndeobște, gazetarul se află în strânsă legătură de prieteșug cu actorii, cu actrițele și mai ales cu întreprinzătorii și speculatorii de teatre, cu cari adesea, dupe sfârșirea spectacolului, merge la souper: acolo, ca și în teatru, gazetarul are scaunul său gratis; iar in urma petrecerii, lui ... adus de speculatorii din urmă, mulțumită lipsei de orice control din partea locurilor competente, în stare de tot păcătoasă, precum oricine are ochi îl vede; cu toate astea, o critică împotriva mersului stricat al acestei instituții cu cât va fi mai obiectivă și mai insuflată de adevărat gust, cu atât va avea mai multă greutate să-și găsească o coloană de ziar în care săpoatăvedea lumina tiparului. Ba dimpotrivă... O piesă stupidă a ... pentru a fi deslușiți, să privim în parte fiecare din aceste categorii: așadar, să urmăm astfel, luând mai întâi categoria cea mică. Un străin cu minte și cu ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... žBucură-te ! zicea o mamă înțeleaptă către bărbatul ei, bucură-te dacă ești învins, căci învingătorul este însuși fiul nostru cel iubit!“ Bătrânii cu vreme se primiră a recunoaște că trebuiau să dea rândul copiilor, mai cu seamă că în o asemenea concedare generoasă, ei gustau măgulirea unei mândrii puternice, mândria părintească! Astfel lucrarea sublimă de regenerare, întreprinsă de un mic număr ... lumii. Românii se cunoșteau împreună mai mult din auzite, sub nume de moldoveni și munteni, și când din întâmplare vreun impiegat al statului și mai cu seamă vreun boier moldovean făcea vreo călătorie la București, acel incident al vieții lui dobândea proporția unui mare eveniment în ochii locuitorilor de dincoace de ... în diligențe; deși durerea despărțirii era crudă pentru bieții părinți, ei stăpâneau jalea sufletului lor amărât, își împărtășeau copiii la picioarele altarului dumnezeiesc, și apoi, cu ochii plini de lacrimi, îi îndreptau spre Apusul luminat al Europei, ca pe niște nemernici recruți, destinați a deveni soldații viitorului. Faptă sublimă ... vedea pus la locul lui. Alții, care în neastâmpărul unei imaginații aprinse se încercau a păși pe câmpul ademenitor al literaturii și fondau, ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

... patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei nu aveau asemănare cu vechii feudali războinici ai Germaniei, ci mai lesne se pot compara cu sibariții romani sau, mai bine zis, cu bonții capiștii lui Bachus și Venus, pentru că pe altarul acestor două zeități boierimea consuma râuri de băuturi și multe frumuseți femeiești: căci pe timpul ... de aproape într-un vier sălbatic, dară, nenimerindu-l, fiara furioasă l-a fost răsturnat jos voind să-l spintece, când deodată Hrițko, cu repejunea unui fulger sărind călare pe fiară, i-a înfipt în inimă pumnalul său de vânat, și cu astă bravură scăpă pe stăpânul său de moarte. Din acea zi memorabilă Hrițko se făcu desăvârșit favoritul curții, primind peșcheș un strai ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime, vom intra în ... cuvintele ce le întrebuințează, aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea atunci își ... înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe ... exclusiv intelectuală. Eminens cel vechi putea fi o expresie poetică, eminentul de astăzi este o expresie esențial prozaică. Ceea ce s-a întâmplat ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța

... ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se-nțelege! - Eram să vă-ntreb dacă mâncați tot aceea ce-mi trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust! - Dv. pesemne, aveți stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un ... mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost. - Cum vi s-a părut Maria mea în rolul Gertrudei ... clipind din ochi, zise cu o voce foarte cuasi dulce: - Oare nu șuguiești, amice? ești rece? Am lăsat ochii în jos și m-am închinat cu cea mai mare seriozitate. - Plecăciune, cucoană. - Vă duceți? - Iertați-mă, cucoană; aveți prea mult foc. - Eu? - Nu sunteți naturală. Intrând în odaia mea, aprinsei o ... drept suvenire, treizeci și șapte flacoane, mari și mici, colorate și necolorate. Rosen s-a pus înaintea mea într-o poză foarte eroică, cu ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... criticul judecătorul și poeții împricinații; din fericire, nu e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa de deosebite atârnă și de concepția pe care ... pe de o parte persistența îndărătnică a teoriilor celor vechi, iar pe de altă parte recenziile literare gazetărești de azi. Omul modern, față cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo muncă. Cu această vulgarizare comodă se însărcinează gazeta de azi, care, pentru un gologan, afară de știri politice din toată lumea, de buletine financiare și economice, dă ... — și prin aceasta e un studiu de psihologie literară. Pe de altă parte critica studiază o operă literară sau un curent literar în legătură ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... 1 I - Liberalismul jidovesc 5.7.2 II - Socialismul ovreiesc 5.7.3 III – Anarhismul 5.7.4 Legăturile ce există între Francmasoneria liberală, cu Socialismul și cu Anarhismul. 5.8 ACȚIUNEA ACTUALĂ A FRANCMASONERIEI 5.8.1 FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA 5.8.2 FRANCMASONERIA ÎN ALTE ȚĂRI 5.8.3 ... care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre largi și lumi­noase, în care se vede clar. Acest om este Lancereaux . Și ca să știți cine este Lancereaux, e de ajuns să ... Prin urmare, medicina studiază omul și, singură printre științe, are omul ca unic obiect al studiului ei. Ce e mai mult, - medicina, fiind o știință cu apli-ca­ții practice, are meri­tul de a pleca numai de la fapte pozitive; ea nu urmează sisteme sau utopii, care fiind ... ale funcțiilor vitale de nutriție sau de rela­ție, tulburări care-i pot amenința existența. Sunt bolnavi care, fiind săraci, nu pot să-și pro­ ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de ... rândurile ei de-acum înoată de fericire și-n beția izbânzii dobândite prin propria-i înfrângere. Ea se arată acum patetică și caldă, îl dorește cu toată ardoarea, i se constituie prizonieră și roabă, e îngrijată de fiecare pas al lui. Paginile lungi, îmbogățite înadins cu flori de spirit și poate și cu atitudini sufletești voite, gândite, cântărite din timp și aruncate apoi cu dezinvoltură, tactic, spre a le marca spontaneitatea, devin acum din ce în ce mai strânse, scurte șuierături de pasiune, răvașe de un rând ... se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie